Sari la conținut

ERA Shopping Park susține consumul responsabil de energie

ERA Shopping Park susține consumul responsabil de energie

Ținând cont de situația actuală a sistemului energetic național, ERA Shopping Park a decis să pună în aplicare mai multe măsuri voluntare menite să reducă consumul de electricitate și să eficientizeze utilizarea resurselor.

Printre acestea se numără diminuarea iluminatului în zonele de parcare, reglarea iluminatului din interiorul centrului comercial, precum și optimizarea sistemelor de climatizare. Toate intervențiile sunt realizate gradual și cu grijă, astfel încât siguranța și confortul vizitatorilor, angajaților și partenerilor comerciali să rămână prioritare.

„Facem parte din comunitatea orădeană și ni se pare firesc să contribuim, prin gesturi concrete, la efortul comun din această perioadă. Ne-am uitat atent la zonele unde putem economisi energie și am pus deja în practică soluții imediate, păstrând în același timp un spațiu sigur și plăcut pentru toți cei care ne trec pragul”, a declarat Cătălin Rebei, Center Manager ERA Shopping Park.

Reprezentanții centrului comercial vor monitoriza în continuare nivelul de consum și vor ajusta măsurile în funcție de evoluția contextului energetic și de recomandările venite din partea autorităților.

Programul de funcționare al centrului comercial, precum și cel al magazinelor, rămâne neschimbat.