Copiii sunt chemați să se-ntâlnească cu Moș Nicolae, la ERA Park Oradea!

Copiii sunt chemați să se-ntâlnească cu Moș Nicolae, la ERA Park Oradea!

Copii, ați fost cuminți? Dacă nu, mai aveți la dispoziție câteva zile să vă îndreptați! Miercuri, 5 decembrie, Moș Nicolae ajunge la centrul comercial ERA Park Oradea, din Calea Aradului, împărțind cadouri și multă veselie.

Întâlnirea cu Moșul se va desfășura între orele 17 și 20, sub cupolă.

Timp de trei ore, prichindeii vor intra într-o lume a jocului, cu pictură pe față, atelier de făcut calendare de Crăciun, dar și în diverse competiții. Un concurs de dus globuri în lingură, curse de pinguini, construirea unor turnuri înalte din cutii de cadouri sau un concurs de dat la țintă cu… globuri – sunt câteva dintre provocătile care îi așteaptă pe cei mici.

De asemenea, cei care vor dori vor putea să își facă și poze la minut cu simpatica mascotă Olaf. Și asta nu este tot, căci, în plus, copiii vor primi cadouri dulci, în limita a 200 de pachete.

Cum se vede, Moș Nicolae a pregătit la ERA Park Oradea numeroase activități plăcute pentru cei mici. Nu ezitați, deci, și haideți la întâlnire! Participarea este gratuită, iar distracția – garantată!

Share Button