Dă mai departe! Vânzare caritabilă la ERA Park Oradea, pentru Miruna

Dă mai departe! Vânzare caritabilă la ERA Park Oradea, pentru Miruna

ERA Park Oradea găzduiește un nou eveniment caritabil. În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă, 16 octombrie, respectiv duminică, 17 octombrie, centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 vă așteaptă la o vânzare caritabila de produse, menită să o ajute pe Miruna, o fetiță în vârstă de doar 4 anișori, care suferă de o boală gravă și rară, Amiotrofie spinală de tip 1 (SMA 1).

Evenimentul se va desfășura în incinta fostului magazin Kenvelo, lângă KFC respectiv zona cupolei, în ambele zile, între orele 10 și 18.

Toți cei care pot și vor să ajute sunt rugați să facă cumpărături la târg, dar și să doneze diverse lucrușoare, care se vor valorifica tot pentru a o ajuta pe micuță.

Doritorii pot deveni și voluntari pentru această cauză, ajutând la organizare, la vânzare, dar și să transmită mai departe, prin rețelele de socializare de exemplu, vestea evenimentului.

Paleta produselor de la târg va fi diversă și cu siguranță cei care vor trece pe la noi nu vor pleca cu mâna goală. Haine de sezon pentru adulți și copii, jucării, cărți, bijuterii, produse de încălțăminte, cărucioare, accesorii pentru bebeluși și multe altele vor putea fi achiziționate de la târgul de la ERA Park!

Amiotrofia spinală de tip 1 (SMA 1) este o boală genetică rară, degenerativă, manifestată prin atrofierea neuronilor şi a muşchilor. Boala este extrem de grea, iar majoritatea copiilor afectaţi se sting înainte să atingă vârsta de 2 ani.

Pentru a o ajuta, familia Mirunei și voluntarii Asociației pentru Micuțul Noel au demarat o campanie de strângere de fonduri. Vor să adune suma uriașă de 2,1 milioane de dolari, necesară pentru ca fetița să poată primi Zolgensma, un tratament nou și revoluționar care ar putea să o pună pe picioare.

Cei care doresc să contribuie pot dona orice sumă de bani, în conturile:

RO33BTRLRONC RT0532233601 (lei),

RO80BTRLEURCRT0532233601 (euro),

RO84BTRLUSDCRT0532233601 (dolari),

RO38BTRLGBPCRT0532233601 (lire sterline),

beneficiară fiind Asociaţia pentru micuţul Noel.

Intrarea la vânzarea caritabilă de la ERA Park este gratuită! Orice ajutor contează!

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published.